Ce tigara electronica sa cumpar? Criterii de care sa tii cont si recomandari

Adaugat de grigore 27.06.2022 0 Comentariu

 

Dacă vrei să faci trecerea de la o țigară normală la o țigară electronică din mai multe motive, poate personale sau poate pentru sănătatea bugetului tău, trebuie să știi că alegerea unui astfel de dispozitiv poate fi copleșitoare. Dacă nu ai testat niciodată o țigară electronică până acum și nici nu cunoști pe cineva care vapează, acest articol te va ajuta să decizi asupra unei țigări electronice potrivite pentru gustul, stilul și nevoile tale.

Mai mult, această trecere nu trebuie să fie una bruscă. Dacă nu ai încercat niciodată o țigară electronică, poți lua în considerare achiziția unui dispozitiv de vapat de unică folosință pentru a experimenta și a decide dacă acest lucru ți se potrivește. Iată câteva criterii de care să ții cont atunci când vrei să achiziționezi prima țigară electronică pentru tine:

 

Aparența și design-ul

Având în vedere că țigara electronică este un produs tehnologic și modern, majoritatea oamenilor caută un produs de vapat care să se potrivească cu stilul și gusturile lor. Putem spune că alegerea unei țigări electronice în funcție de aparență și design este o activitate asemănătoare cu alegerea unui smartphone sau unui laptop.

Dar design-ul nu include doar aspectul general al produsului, ci și încă 3 criterii importante care te pot face să alegi o țigară electronică în detrimentul alteia: dimensiunea, forma și funcționalitatea. În acest caz, există 3 opțiuni principale de luat în considerare atunci când alegi o țigară electronică:

 

Țigări electronice de dimensiuni mici / Mini

Aceasta poate fi una dintre cele mai populare și utilizate opțiuni de către cei care fac tranziția de la țigările normale la cele electronice. De ce? Pentru că majoritatea caută o experiență familiară cu cea de dinainte atunci când intră într-o categorie cu totul nouă. Unii producători de țigări electronice mini imită îndeaproape aspectul real al unei țigări obișnuite, în timp ce alții îi conferă o estetică mai elegantă.

În ambele cazuri, țigările electronice mini sunt mici, ușoare și intuitive - adică un începător va înțelege rapid cum funcționează aceste dispozitive. Chiar dacă se simplifică tranziția de la fumat la vapat, experiența oferită de țigările electronice mini este limitată în ceea ce privește durata de viață și performanța bateriei.

 

 

Țigări electronice de dimensiuni medii

Pentru utilizatorii care-și doresc o experiență de vapat mai intensă, țigările electronice de dimensiuni medii sunt o opțiune bună. Aceste dispozitive sunt puțin mai mari decât țigările electronice mini, aproximativ de mărimea unui trabuc cubanez, și tind să aibă o durată mai lungă de viață și să producă un volum mai mare de vapori.

 

Țigări electronice avansate / Mod-uri electronice

Vaporizatoarele avansate sunt considerate cele mai bune dispozitive pentru vapat, concepute pentru cei care înțeleg cum funcționează componentele unei țigări electronice, dar și pentru cei care fac o artă din generarea vaporilor (vapat). Aceste produse sunt de dimensiuni mai mari și au la bază o tehnologie mai complicată decât țigările mini și de dimensiuni medii. Pot avea un design tip tub sau pot fi la fel de mari precum un pachet de țigări obișnuite.

Mod-urile electronice au o durată de viață foarte lungă, permit utilizatorului să aibă controlul complet asupra dispozitivului și oferă cea mai intensă experiență în producerea vaporilor.

 

Nivelul de performanță

Nivelul de performanță este un factor important dacă vrei să investești eficient într-o țigară electronică. Când vine vorba de performanța unui dispozitiv de vapat, există 3 aspecte care ar trebui să te intereseze:

 

 

Volumul de vapori produs

Cantitatea de vapori se produce de fiecare dată când inhalezi aburul care se produce în interiorul țigării electronice, pe care ulterior îl dai afară. Cu cât volumul și densitatea vaporilor produși de țigara electronică sunt mai mari, cu atât experiența vapatului poate fi mai plăcută.

Pentru fumătorii ocazionali sau care vor să se lase de fumat, acest aspect poate să nu fie la fel de important ca pentru fumătorii pasionați de vapat.

 

Iritarea gâtului

Iritarea gâtului (sau „throat hit”) se referă la senzația de arsură pe care o resimți în interiorul gâtului de fiecare dată când tragi dintr-o țigară normală sau electronică. Acest lucru depinde și de aroma utilizată pentru țigara electronică. De exemplu, dacă alegi să folosești o ţigară electronică fără nicotină pentru că vrei să te lași de fumat, atunci senzația de arsură nu mai este la fel de intensă ca în cazul țigărilor cu nicotină.

 

Performanța bateriei

Durata de viață a bateriei este un factor important, în special pentru fumătorii de zi cu zi, deoarece o sursă de alimentare de lungă durată este vitală pentru utilizarea zilnică.

 

Calitatea produsului

Există o mulțime de factori care pot afecta calitatea unui produs, mai ales electronic. Primul lucru pe care ar trebui să-l iei în considerare atunci când vrei să investești într-un dispozitiv de vapat este reputația furnizorului sau brand-ului care produce țigări electronice.

Poți cerceta piața de țigări electronice pe tuburiaparate.ro, ca să-ți faci o idee despre care sunt cele mai recunoscute mărci și cele mai dorite de consumatori în general. Mai mult, poți să vezi care sunt cele mai noi produse incluse pe piața de țigări electronice sau narghilele și să fii primul care testează aceste dispozitive.

 

 

Flexibilitate

Înainte de a alege o țigară electronică, este important să verifici dacă există mai multe opțiuni de piese și accesorii care pot îmbunătăți experiența utilizării. De exemplu, dacă nu ești 100% mulțumit de modul în care funcționează o țigară electronică, existența opțiunilor te va ajuta să modifici configurația dispozitivului de vapat pentru a obține cele mai bune rezultate.

 

Investiție și mentenanță

Costurile inițiale pentru achiziție, dar și cele viitoare pentru aromele pentru țigara electronică și mentenanță sunt alți factori pe care trebuie să-i iei în considerare. Dacă ne luăm după vechea zicală „primești ceea ce plătești”, atunci acest lucru se aplică și în cazul achiziționării unei țigări electronice.

Va fi în avantajul tău să cumperi o țigară electronică de înaltă calitate, decât una ieftină care nu are o durată mare de viață și nici nu-ți satisface plăcerea de vapat.