Depozitarea corectă a tutunului acasă: în ce condiții trebuie menținut

Adaugat de grigore 11.01.2023 0 Comentariu

poza de aproape a unor tigarete

Ți-ai cumpărat tot ce ai nevoie pentru țigările făcute acasă: aparat de injectat sau rulat, foițe sau tuburi și, bineînțeles, tutun. Nu poți face sute de țigări într-o singură etapă, decât dacă ai mult timp și răbdare din plin. De aceea, trebuie să păstrezi tutunul în condiții optime, până îl consumi. În funcție de cât fumezi și de cantitatea cumpărată, tutunul se termină în câteva zile sau săptămâni ori chiar după câteva luni. Atenie! Un tutun păstrat în condiții improprii își pierde textura, aromele și gustul, iar arderea sa se realizează impropriu. Află din rândurile următoare care sunt condițiile în care trebuie să menții tabacul astfel încât să-l depozitezi corect.

 

De ce nu poți păstra tutunul oricum

Tutunul, ca orice produs comercial, are o durată anume de folosire. Deși aceasta poate fi destul de îndelungată, în momentul în care desfaci pachetul, tabacul începe să se usuce sau, dimpotrivă, să devină prea umed. Chiar dacă pe pachet poți vedea un termen de expirare de 2 ani, acest interval nu este realist dacă începi să folosești tutunul respectiv. Uscarea frunzelor este o etapă firească din procesul de prelucrare care permite schimbarea compoziției chimice. Astfel, tutunul devine consumabil.

Producătorii au grijă ca tabacul să nu se usuce 100% și îl ambalează exact la momentul potrivit. Însă, în momentul în care începi să faci țigări din el, se poate deteriora. Uscarea se reia și poate deveni repede excesivă. Pe de altă parte, și mucegaiul poate apărea în condiții de umiditate ridicată. Ai dat bani pe tutun, deci sigur vrei să știi care sunt condițiile optime de păstrare.

 

Care sunt condițiile optime pentru menținerea tutunului?

Tutunul are o rezistență destul de mare după uscare, dar este un produs natural, deci mediul îi poate afecta proprietățile. Lumina, umezeala, temperatura sunt câțiva factori care au un impact ridicat. Tutunul trebuie păstrat departe de lumina soarelui, la o temperatură medie și la o umiditate de 35-45%.

 

Cum poți păstra tutunul în cea mai bună stare?

Fii proactiv

Trebuie să începi să fii preocupat de calitatea tutunului din momentul în care desfaci pachetul. Gândește-te cum îl vei depozita și verifică-l constant. Nu-l lăsa niciodată să se usuce prea tare, nici să dezvolte mucegai sau să cadă pradă insectelor. Concentrează-te pe modul în care îi poți păstra aromele și celelalte proprietăți până la momentul consumului total.

 

Cumpără o piatră specială pentru păstrarea tutunului

Recomandarea specialiștilor din industrie este să achiziționezi o piatră specială pentru păstrarea umidității în recipientul de păstrare a tutunului. Aceste pietre sunt făcute din teracotă și nu costă mult. Când le înmoi în apă, ele absorb umiditate pe care, atunci când se usucă, o eliberează treptat. Prin urmare, atunci când pui o piatră în pachetul cu tutun, aceasta nu îl udă, ci îl umezește exact cât trebuie.

 

Caută soluții de păstrare adecvată

Poți depozita tutunul și în recipiente pe care le găsești în bucătărie, aşa cum sunt cele din sticlă sau din plastic. Aceste soluții sunt doar temporare pentru că permit aerului să pătrundă. Ca să eviți degradarea tutunului de injectat sau rulat, pune o folie de aluminiu deasupra acestuia, iar peste ea un prosop de bucătărie umezit. Ai grijă să nu pui prea multă apă. În niciun caz, nu trebuie să curgă peste frunzele de tutun. Trebuie să verifici mereu umiditatea din recipient, altfel tutunul se poate usca. Poți înlocui prosopul de hârtie cu felii de măr sau alte fructe ori cu un burețel înmuiat în apă.

O altă variantă de depozitare este borcanul cu închidere ermetică. Asigură-te că alegi unul de calitate și verifică-l înainte de folosire. De asemenea, ai grijă să nu aibă apă sau alte reziduuri în el.

cigareta tinuta intr-o singura mana

 

Cum refaci umiditatea tutunului

Chiar dacă ai depozitat tutunul inadecvat și s-a uscat cam mult, vestea bună este că îl poți rehidrata. Pune apă într-un spray cu jet fin și stropește-l uniform, fără să exagerezi, altfel aromele se pierd. O altă metodă este umezirea la abur. Pune tutunul într-o sită deasupra unui recipient cu apă fiartă și lasă-l cel mult jumătate de oră. Verifică dacă s-a umezit corespunzător și repetă procesul dacă a fost prea uscat și mai are nevoie de apă.

 

Se poate păstra tutunul la frigider?

Unii fumători preferă să-și țină tutunul la frigider pentru că li se pare că aroma se păstrează mai bine și că temperatura scăzută o amplifică. Totuși, nu se recomandă păstrarea la temperaturi atât de joase decât în cazul tutunului de mestecat. Tutunul de rulat își poate pierde elasticitatea și duritatea din cauză că frigul afectează structura frunzelor. Dacă, totuși, vrei să-l ţii la frigider, pune-l într-un recipient închis ermetic și nu-l păstra mai mult de şase luni acolo. Ai grijă la umiditate pentru că frigiderele pot păstra un nivel ridicat de apă în interior ori, dimpotrivă, pot provoca uscarea produselor vegetale din interior.

Depozitarea tutunului acasă trebuie făcută atent. Cumpără tutun de calitate de pe tuburiaparate.ro și ține cont de sfaturile noastre ca să-l păstrezi corect!