Cum se bea coniacul? Descoperă arta servirii și degustării coniacului în acest ghid dedicat celei mai fine băuturi din lume

 

Supranumit „regele tuturor băuturilor după cină” sau „băutura bărbaților puternici,” coniacul are o istorie vastă și este apreciat la nivel mondial pentru aroma sa distinctă. Aceasta băutură a fost rafinată prin metode riguroase, dezvoltate de-a lungul secolelor de meșteșugarii francezi, care au transformat-o într-un produs inconfundabil, oferindu-l astfel umanității pentru totdeauna.

 

Dacă te întrebi „ce este coniacul?‟, „din ce e făcut coniacul?‟ sau „când se bea coniacul, înainte sau după masă” și în același timp dorești să cunoști cât mai multe informații despre acest subiect, alege să citești în continuare materialul pregătit.

 

 

 

 

Simțurile ne-au fost lăsate de natură pentru a putea experimenta lumea în deplinătatea ei, iar degustarea coniacului este într-adevăr, o experiență multisenzorială, care implică atât simțurile olfactive, gustative, cât și pe cele vizuale. Iar acest lucru nu presupune doar să bei coniacul, ci să-l studiezi în detaliu, apreciind aromele complexe și rafinate dezvoltate pe parcursul procesului de maturare.

 

Știi că savurezi coniacul datorită caracterului său unic, iar aroma și mirosul său inconfundabile sunt extrem de apreciate de către bărbați. Totuși, pentru a înțelege pe deplin ce gust are coniacul și însemnătatea sa, dar și cum se servește coniacul și cu ce se bea, trebuie să afli toate tehnicile de degustare și modul de preparare, detaliate în rândurile de mai jos.

 

Iată în ce pahare se servește coniacul și etapele de prezentare ale acestei băuturi nobiliare:

 

 

Dacă te-ai întrebat în ce se servește coniacul, trebuie să știi că specialiștii în mixologie recomandă paharul tip „tulipă”, ușor alungit sau „balon”, care are o formă rotunjită și o gură mai îngustă. Acestea facilitează captarea și concentrarea aromelor din lichid, permițând o eliberare lentă, în mod treptat. De aceea, un pahar prea larg nu va avea capacitatea de a reține mirosurile, iar unul prea îngust nu va permite să te bucuri complet de gustul coniacului.

 

 

Se spune că te îndrăgostești cu ochii, apoi cu inima, ceea ce în cazul unor băuturi alcoolice precum coniacul nu este deloc un mit. Prima impresie este oferită de culoare, care poate varia de la un chihlimbar tern, la nuanțe din ce în ce mai închise de maro brun, cu tonuri aramii roșiatice. Coniacul își dobândește culoarea de la contactul cu butoaiele de stejar în care este produs și sugerează întotdeauna, vârsta și tipul de lemn folosit în maturare. Un connaisseur va remarca vizual calitatea coniacului urmărind cu atenție picăturile care se formează pe marginea paharului, atunci când băutura se rostogolește pe pereții acestuia; acest lucru indicând gradul de vâscozitate și, mai ales, conținutul de alcool.

 

 

Nu te grăbi să bei coniacul din pahar. Așteaptă! Oferă-i câteva momente de răgaz pentru a permite aromelor să-și dezvolte buchetul. Apoi, ridică paharul spre nas și inspiră-i delicat parfumul, fără a agita conținutul prea mult. La început vei face cunoștință cu aromele de bază, care pot fi fructate, florale sau lemnoase. Apoi, după o ușoară rotire a paharului pentru a elibera cât mai multe arome, inhalează din nou. Aromele de mijloc, care sunt mai complexe, își vor face apariția și te vei lăsa cucerit de note condimentate de vanilie, migdale, caramel sau ciocolată.

 

Coniacul se savurează în liniște, cu bună dispoziție și curiozitate pentru a descoperi mirodeniile inconfundabile pas cu pas, strat cu strat. De ce? Pentru că coniacul evoluează în pahar, fiind transformator și mereu surprinzător.

 

 

Degustarea propriu-zisă urmează imediat evaluării olfactive. Ia o mică înghițitură și lasă lichidul să se plimbe pe toată suprafața limbii. Coniacul trebuie lăsat să se desfășoare încet în gură, pentru ca papilelor gustative să poată surprinde întreaga robustețe cu care a fost măiestrit. Gustul poate varia, de la dulce, fructat, la picant și lemnos, în funcție de tipul și vârsta coniacului.

 

Primele arome pe care le vei simți sunt așa numitele „aromele de atac”, care sunt extrem de intense și înflăcărate. Ușor, ușor se vor dezvălui „aromele de mijloc” sau „inima coniacului”, care sunt subtile și mai rafinate. Finalul sau „aftertaste-ul” este cel care persistă după înghițire, oferindu-ți o senzație prelungă, bogată și un gust viu, seducător.

 

 

Probabil, calitatea cea mai importantă a coniacului este postgustul lung și complex. Un coniac de calitate va avea un postgust de durată, în care mirodeniile se dezvoltă și persistă mult timp după înghițire, fiind indicativul absolut pentru rafinamentul și măiestria cu care produsul a fost conceput.

 

De asemenea, coniacul trebuie servit la temperatura camerei, care să nu depășească 22 de grade Celsius. Răcirea sau încălzirea excesive îi pot afecta profilul aromatic. Coniacul se bea încălzit pentru a-i evidenția aromele complexe și pentru a oferi o experiență gustativă plăcută.

 

Așadar, dacă vrei să știi cu ce se bea coniacul, și mai exact cu ce merge coniacul combinat, atunci respectă aceste noțiuni. Ține seamă că, în mod clasic coniacul este o băutură tradițională care se servește în mod ideal, simplu pentru a-ți delecta pe de-a-ntregul simțurile.

 

 

Cu toate astea, există câteva lichide complementare care pot sublinia, și mai bine zis, accentua trăsăturile puternice ale acestei băuturi.

 

Astfel, diverse băuturi și cafea vor oferi o experiență de degustare diferită:

 

 

Da, coniacul se bea cu gheață, deși unele persoane dezaprobă în totalitate această afirmație. Realitatea este că, totul ține de preferințe și nu vei încălca nicio etichetă dacă adaugi gheață coniacului. Unele persoane preferă să-l răcească pentru a domoli din intensitatea alcoolului, dar este recomandat să folosești doar un cub sau două de gheață pentru a nu dilua prea mult băutura.

 

 

Un strop de apă ajută la deschiderea aromelor coniacului, făcându-l mai accesibil. De asemenea, este important să ai la îndemână un pahar de apă plată sau minerală atunci când savurezi coniacul. De ce? Pentru a curăța cavitatea bucală și limba între înghițituri în așa fel încât să simți nuanțele subtile ale băuturii și să te bucuri cât mai intens de experiență.

 

 

Poate că este greu de crezut, dar sucurile naturale obținute din pulpa fructelor se potrivesc excepțional cu notele fructate ale coniacului. Deși se folosește cu precădere în cocktail-uri, sucul natural de portocale sau de pere poate fi o alegere ingenioase pentru cineva care nu este obișnuit să bea coniacul simplu.

 

De asemenea, o altă noțiune important de subliniat este cu ce se combină coniacul pentru a fi pus frumos în valoare. Astfel, specialiștii recomandă să-l combini cu ingrediente, precum:

 

 

Cea mai simplă combinație este coniacul cu cafeaua. Aromele bogate și prăjite ale cafelei de bună calitate merg de minune cu notele de fructe uscate și condimentele din coniac. În Franța, această combinație este cunoscută sub numele de „café royal", când coniacul este turnat direct în cafea. De altfel, coniacul este o băutură des întâlnită în majoritatea restaurantelor franțuzești și este adesea preferat de doamnele cochete. Chiar dacă este considerat o băutură masculină, această asociere continuă să fie pe placul multor femei.

 

 

De asemenea, o altă alegere feminină și o combinație inedită, plină de savoare este coniacul cu ciocolată. Ciocolata neagră de calitate, cu un conținut ridicat de cacao (peste 60%) este folosită pentru scoate în evidență aromele subtile ale coniacului, desenând un contrast rafinat între dulceața amăruie a ciocolatei și notele complexe ale băuturii.

 

 

Pentru iubitorii de trabucuri și coniac această combinație este mai mult decât o experiență, presupune un adevărat ritual, pe care unii ar îndrăzni să-l numească terapie. Combinația este apreciată datorită modului în care cele două produse premium își completează aromele și texturile. Astfel, trabucurile sunt renumite pentru densitatea aromelor, ce pot varia de la tonuri pământii și lemnoase, la note de ciocolată, cafea sau chiar condimente. Pe de altă parte, coniacul, distilat din vin și maturat în butoaie de stejar, oferă un paletar de arome splendid și bogat. Atât trabucurile, cât și coniacurile dezvoltă o complexitate mai mare pe măsură ce sunt îmbătrânite fiind ideale pentru a fi savurate în „tovărășie”.

 

Unul dintre aspectele principale ale compatibilității dintre trabuc și coniac este complementaritatea aromelor. Fumul dens și aromat de tarbuc va contrabalansa caracterul dulce și catifelat al coniacului, adăugând profunzime gustului. De exemplu, un coniac VSOP (Very Superior Old Pale), cu arome mai intense, se potrivește bine cu un trabuc robust, în timp ce un coniac XO (Extra Old), cu arome mai delicate și complexe, poate fi acompaniat de un trabuc mai ușor.

 

Cu toate astea, coniacul poate fi combinat și cu țigări de foi sau țigări de foi cubaneze mai mici în dimensiune față de trabucuri, mai subțiri și cu o aromă mai puțin pregnantă. De asemenea, varietatea de țigări de foi cu arome poate echilibra gustul puternic și fructat al coniacului.

 

Un alt aspect de menționat se referă la când anume se bea coniacul, înainte sau după masă? Răspunsul la această întrebare depinde de preferințele consumatorului. Cu toate acestea, eticheta explică că în mod tradițional, coniacul este un digestiv care se servește după masă, cu precădere după cină.

 

În general, când se bea coniacul depinde și de cadrul în care te afli.  Astfel, coniacul este o băutură potrivită pentru a marca momente importante: petreceri de familie, diverse cine festive sau evenimente de gală. Cu toate acestea, coniacul merge savurat între prieteni, la o masă informală, relaxată și plină de culoare.

 

Mai mult, regulile sunt făcute pentru a fi încălcate, iar mâncarea are altă savoare atunci când se împrietenește cu aroma puternică a coniacului, deși unele persoane îl beau numai după masă. De aceea, specialiștii recomandă ca în funcție de tipul și vârsta coniacului, acesta să acompanieze diverse preparate:

 

 

Coniacul peste care a trecut linia timpului are arome mai profunde de condimente, vanilie și lemn de stejar și se potrivește cu carne roșie (vită sau miel). De asemenea, poate însoți diverse deserturi precum: negresă cu ciocolată, cremă de zahăr ars sau tartă cu fructe.

 

 

Coniacul tânăr, cu arome fructate și florale se adaptează lejer cu preparate ușoare din carne de pui, fructe de mare sau pește, dar și cu o sumedenie de brânzeturi franțuzești.

 

Pentru a înțelege tabloul complet al acestei băuturi, trebuie să ne referim și la cadrul istoric de proveniență al coniacului. Așadar, originea sa datează din secolul al XVII-lea, când comercianții olandezi au început să distileze vinul produs în regiunea franceză Cognac, pentru a-l păstra mai bine în timpul transportului pe mare.

 

Prima mențiune oficială a numelui „Cognac” datează din 1609, iar procesul de distilare a fost rafinat de vinificatori locali, care l-au denumit „vin ars‟ sau „brandy‟. Cu timpul, vinul distilat din orașul francez Cognac s-a remarcat datorită calităților distincte pe care le dobândea după învechirea în butoaie de stejar și a început să fie apreciat ca o băutură diferită, primind denumirea de „cognac”.

 

 

Din ce este făcut coniacul? Coniacul este produs din struguri albi, majoritatea din soiul Ugni Blanc. După recoltare, strugurii sunt fermentați pentru a se obține un vin cu un conținut scăzut de alcool, apoi distilați în alambicuri din cupru, în repetate rânduri. Distilarea dublă este esențială pentru a concentra aromele și a crea un produs pur și bogat în nuanțe. Astfel, când te întrebi câte grade are coniacul, trebuie să știi că acesta conține, de obicei, între 40 și 60 de grade alcool, o concentrație care îi accentuează complexitatea aromelor. După acest proces, felul cum se păstrează coniacul se rezumă la un clasic procedeu de învechire în butoaie din lemn de stejar Limousin sau Tronçais - unde acesta interacționează cu lemnul și își dezvoltă caracterul propriu și unic.

 

Principalele soiuri de struguri folosite pentru a produce coniac sunt Ugni Blanc, numit și Trebbiano, Folle Blanche și Colombard. Ugni Blanc este cel mai cultivat soi pentru coniac, datorită acidității ridicate și conținutului mic de zahăr, care ajută la obținerea unui distilat de calitate. Celelalte două soiuri, Blanche și Colombard au fost folosite în secolele trecute, dar actualmente, Ugni Blanc domină detașat datorită rezistenței la dăunători și a capacității de a produce un lichid neutru, ideal pentru distilare. Chiar și așa, aceste soiuri oferă baza pentru aromele subtile și straturile de finețe ale băuturii, așa că nu pot fi trecute ușor cu vederea.

 

 

Tipurile de coniac se diferențiază prin perioada de învechire, ceea ce influențează complexitatea băuturii și gustul captivant al coniacului. Astfel, la nivel mondial sunt recunoscute trei tipuri importante de coniac, și anume:

 

- XO sau Extra Old este coniacul învechit de cel puțin șapte ani, cu arome bogate de nuci, ciocolată, piele și tutun. Conform noii legislații în vigoare, din 2018, perioada minimă de învechire este de peste 10 ani;

- VSOP sau Very Superior Old Pale este cel mai echilibrat tip de coniac, maturat cel puțin patru ani, cu arome profunde de lemn, diverse mirodenii și fructe uscate;

- VS sau Very Special este cel mai tânăr tip de coniac în care se regăsesc adesea arome florale, fructate și tonuri de vanilie suavă.

 

Nu în ultimul rând, în Franța se fabrică ediții speciale, limitate sau coniacuri de colecție, denumite „Hors d'Age” (dincolo de vârstă), care depășesc perioada minimă de maturare și oferă consumatorului o experiență gustativă unică oricărui pasionat.

 

De asemenea, coniacul nu trebuie păstrat oricum, ci are legile proprii de care ar trebui să ții cont, și anume:

 

1. Sticlele nedeschise de coniac trebuie păstrate într-un loc răcoros, departe de lumina soarelui, de preferat într-un loc unde temperatura este constantă (12 - 15 grade). În consecință, expunerea lichidului la lumină și căldură afectează serios calitatea băuturii, ceea ce va distruge gustul și va sărăci în timp aroma. Depozitarea incorectă face coniacul să expire, așa că ai grijă la acest aspect.

 

2. Sticlele deschise trebuie închise după fiecare utilizare, deoarece contactul cu oxigenul poate afecta băutura. Așadar, o sticlă de coniac trebuie consumată în maxim un an.

 

În concluzie, indiferent de ce e coniacul sau cu ce se servește coniacul, această băutură este cu totul și cu totul specială. De aceea, trebuie savurată pe îndelete, în liniște și cu plăcere, fiind responsabilă pentru amintirile plăcute care definesc viața.

 

Surse foto: pexels.com